Din nou acum în miez de vara
La Tine mă închin, sfântă fecioară
Icoana Ta e străjuită-n soba mare*
De-un vas cu flori și candela cu untdelemn
La noi în sat e mare sărbătoare
Bat clopotele: chemare și îndemn
Să ne rugăm cu mic cu mare
Și pentru morți și pentru vii
Pentru belșug și bunăstare
Să fim feriți de rău și de stihii
Și sănătoși să fim, să-n-avem nici o rană...
În scaunul bisericesc, de lângă strană
Moștenit din moși strămoși
Privesc cum se perindă sub bolta cea cerească
Toți consătenii mei, pășind sfioși
Cu sufletul curat să se împărtășească...
Noi ne rugăm de Tine, preacurată
Pentru copii, pentru părinți
Să fie pace-n lumea toată
Ție, cea mai iubită dintre sfinți
Ne închinăm și-ți cerem îndurare
Pentru greșeli, pentru păcat
Așa cum mama m-a învățat
Eu am s-aprind câte o lumânare
În fiecare zi de sărbătoare
Pentru cei adormiți spre veșnicie
Ca amintirea vie să le fie
Feriți de supărare și de chin
Iar una din luminile ce le închin
Cu voia sorții:
Atâta timp cât voi fi viu,
Să fie pentru morții
Pe care-i știu
și pentru care nu îi știu!
*în Banat, soba mare este camera gătită pentru oaspeți și pentru evenimente deosebite
Am vizitat satul meu natal și mi-am amintit, cum copil fiind, vibra văzduhul în zilele de sărbătoare,,,Era o bucurie nespusă și o liniște binecuvântată pe chipul fiecărui consătean pe care nu voi putea nicicând să le cuprind în cuvinte...Pot doar, să strig precum poetul Mircea Micu- Sunteți frumoși ca o Duminică fără sfârșit...